Dragi cititori ai Revistei de Pedagogie,
Vă mulțumim că ne-ați însoțit de-a lungul anilor în procesul de elaborare, apariție, publicare și promovare a Revistei de Pedagogie!
Publicația este un rezultat susținut al cercetătorilor din Institutul de Științe ale Educației care au colaborat constant de-a lungul vremii cu specialiști în domeniul educației și cadre didactice din țară și din străinătate pentru a contura și pentru a susține noi perspective în domeniu.
În acest moment, Revista de Pedagogie are o tradiție de peste 60 de ani în spațiul educațional românesc și a devenit una dintre cele mai prestigioase publicații în domeniul științelor educației din România.
Avem bucuria să vă dăm de veste că începând din acest an Revista de Pedagogie lansează un nou site la adresa http://revped.ise.ro. Aici puteți găsi cele mai noi informații despre revistă, precum și rezumate ale articolelor publicate în ultimii ani.
În prezent, Revista de Pedagogie apare de două ori pe an. Prin intermediul unui abonament anual (28 lei/an) sau al achiziționării independente a numerelor de revistă (15 lei/număr), puteți intra în contact cu cele mai actuale și inovative abordări, politici și practici din domeniul științelor educației, în general, și din viața școlii românești, în special.
Vă adresăm invitația de a vă abona sau achiziționa numere de revistă, utilizând formularul de comandă disponibil la adresa http://revped.ise.ro/wp-content/uploads/2015/03/RP_Formular-Comanda.pdf De asemenea, am fi încântați să primim în continuare de la dvs. propuneri de articole în vederea publicării în Revista de Pedagogie. Pe site găsiți referințe la modul de elaborare a articolelor, în acord cu solicitările din Ghidul Autorului, link http://revped.ise.ro/ghidul-autorului/
Cu mulțumiri,
Redacția Revistei de Pedagogie, e-mail: revped@ise.ro