[easyrotator]erc_44_1430213163[/easyrotator]
În data de 25 aprilie, a avut loc la Târgoviște Simpozionul național Competențele cheie, fundament pentru dezvoltarea personală, ediția I, eveniment la care a participat, în calitate de partener, și Institutul de Științe ale Educației.
Acest proiect a fost dintru început unul ambițios. În primul rând, organizatorii au implicat în realizarea activităților parteneri din diferite domenii profesionale, având în vedere complementaritatea intervențiilor educative (școli, universități, instituții administrative, instituții de cercetare, organizații nonguvernamentale, instituții de formare profesională etc.). În al doilea rând, structura evenimentului a oferit ocazia unui schimb de idei și de practici la care toți cei prezenți au participat cu interes și cu dorința de a stabili noi conexiuni profesionale. Participarea directă cu lucrări de specialitate a reunit 44 de profesioniști în educație, iar participarea indirectă a însemnat articole și studii realizate de 95 de autori. Lucrările vor fi publicate în format electronic și vor puse astfel la dispoziția tuturor celor interesați. Tema Simpozionului a fost abordată prin comunicări științifice, studii, articole și exemple de bune practici – secțiunea destinată invitației la reflecție -, prin concursul de eseuri, lucrări practice și colaje fotografice – secțiunea destinată „Dialogului între generații. Școala și viața” -, precum și prin evenimentele asociate – „Atelierul eTwinning: 8 ani de parteneriate școlare europene” și „Proiectul European TTTNet – Teamwork, Training and Technology Network”.
Pentru alte detalii referitoare la activitățile acestui Simpozion, puteți consulta: http://scoalamihaiviteazulconcursuri.blogspot.ro/p/institutii-organizatoare-inspectoratul.html