După aproape nouăzeci de ani de viaţă, profesorul George Văideanu a plecat dintre noi şi a intrat într-altă dimensiune a timpului. Dar ne-a lăsat nouă roadele muncii sale şi imaginea exemplară a unei personalităţi dedicate trup şi suflet învăţământului.
Născut în 1924 (Podu-Iloaiei, Iaşi), a absolvit în 1948 Facultatea de Filozofie şi şi-a luat doctoratul în pedagogie cu lucrarea Cultura estetică şcolară, în 1966 (coordonator Ştefan Bârsănescu). A fost director al Liceului pedagogic din Iaşi, devenind ulterior cadru universitar ieşean. Între 1967 şi 1973 a fost director al Institutului de Ştiinţe Pedagogice. În 1974 a ajuns coordonatorul secţiei Structuri şi conţinuturi ale învăţământului din cadrul UNESCO, fiind unul dintre primii români care au deţinut poziţia de funcţionar de rang înalt pe lângă UNESCO. În această calitate, profesorul George Văideanu a efectuat misiuni în diverse ţări de pe glob, a elaborat studii şi a organizat numeroase reuniuni la nivel continental. După 1980 a revenit la Universitatea din Iaşi. Între 1980 şi 1990 a fost ales de două ori secretar al Asociaţiei Internaţionale a Educatorilor pentru Pacea Lumii (asociaţie cu rol consultativ pe lângă UNESCO şi ONU). Între 1990 şi 1994 a fost Secretar General al Comisiei Naţionale UNESCO pentru România.
A primit de-a lungul vieţii mai multe titluri şi distincţii internaţionale. În 1993 a devenit membru al Academiei de Ştiinţe din New York.
Domnia sa a avut preocupări legate de mai multe domenii ale educaţiei şi învăţământului: pedagogia artei, teoria educaţiei, curriculum, didactică, interdisciplinaritate, reforma sistemelor de învăţământ, metodologia cercetării, pedagogie comparată, educaţia adulţilor şi educaţia permanentă.
Pe lângă numeroase articole, domnul George Văideanu a scris sau coordonat mai mute cărţi, printre care:
• Educaţia estetică (1961), împreună cu Ştefan Bârsănescu.
• Fundamenta Pedagogiae (coordonator, 1970).
• Educaţia intelectuală. Studii comparative şi prospective (coordonator, 1971).
• Pedagogie. Ghid pentru profesori (coordonator, ediţia I – 1976).
• Educaţia la frontiera dintre milenii (1988).
• Les contenus de l’éducation (împreună cu S. Rassekh, 1987, carte tradusă în engleză şi chineză, în care se propune o concepţie coerentă despre „noile educaţii”).
• UNESCO – 50. Educaţie (1997).
Remarcabilă, inovativă şi cu efecte pe termen lung, a fost activitatea depusă în calitate de director al Institutului de Ştiinţe Pedagogice din Bucureşti. A avut, între altele, iniţiativa introducerii televiziunii de tip integrat în învăţământul preuniversitar; a stabilit relaţii de colaborare cu instituţii similare din Europa; a organizat reuniuni ştiinţifice având o participare internaţională, aşa cum a fost cazul organizării primului simpozion din estul Europei dedicat educaţiei adulţilor (1968).
Între 1969 şi 1970 a organizat, sub egida I.E.A., prima cercetare internaţională la care România a fost ţară participantă, bazată pe un eşantion naţional realizat după standarde occidentale. De asemenea, profesorul George Văideanu a iniţiat cercetări comparative care au scos în evidenţă deficienţele existente pe atunci în planurile şi programele de învăţământ din România.
Domniei sale i se datorează promovarea şi încetăţenirea conceputului de curriculum în literatura noastră de specialitate, precum şi referirea constantă la Taxonomia obiectivelor educaţionale (a lui Bloom şi a colaboratorilor săi).
Prin orice loc, prin orice instituţie a trecut şi-a lăsat pecetea personalităţii sale. A fost o personalitate cu vocaţie pentru revigorarea şi dezvoltarea instituţiilor cu rol educaţional, gândind educaţia ca factor de modelare a mentalităţilor la nivel planetar.
În data de 16 martie 2014, profesorul George Văideanu a fost înmormântat la cimitirul Sfânta Vineri. Ar fi meritat nişte funeralii naţionale. Dar poate că, dacă ar fi depins de domnia sa, le-ar fi refuzat cu sfială. Fiindcă suntem siguri că, „în marea trecere”, a fost însoţit de muzica sferelor şi de glasurile gracile ale îngerilor.