Comunicat de presă – PISA 2025 – Pretestare

În perioada 13 mai – 7 iunie 2024, Unitatea de Cercetare în Educație din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, în calitate de Centru Național PISA, derulează etapa de pretestare a studiului PISA 2025 – Programme for International Student Assessment, inițiat de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Statele membre OCDE și țări din întreaga lume participă la evaluarea internațională PISA pentru a măsura obiectiv, la nivel de sistem, progresul elevilor în formarea competențelor relevante pentru viață, în vederea unei participări active la societatea cunoașterii.

Etapa de pretestare face parte din calendarul activităților internaționale și are ca scop pregătirea studiului PISA 2025 care vizează evaluarea competențelor elevilor la Lectură, Matematică şi Știinţe, precum și evaluarea competențelor digitale – Learning in Digital World, Științele reprezentând domeniul principal evaluat.

Pentru prima oară se evaluează competențele elevilor la limba engleză, în cadrul studiului Foreign Language Assessment, și tot pentru prima oară se administrează o serie de chestionare suplimentare: chestionarul profesorului de științe, chestionarul profesorului de limba engleză și chestionarul pentru părinți.

Toate instrumentele de evaluare se aplică computerizat, cu excepția chestionarului administrat părinților, care este aplicat în format tipărit.

Conform metodologiei studiului PISA, etapa de pretestare se realizează pe un eşantion de conveniență (non-aleatoriu), iar etapa principală se va realiza pe un eșantion reprezentativ statistic, în ambele etape, designul eșantionării și selectarea eșantionului fiind realizate de către Centrul Național PISA sub directa îndrumare și coordonare a Consorțiului PISA.

La pretestarea PISA 2025 participă 2.733 de elevi de 15 ani, din 31 de școli localizate în 18 județe, dintre care 482 de elevi selectați aleator, participă la evaluarea competențelor la limba engleză.

Părinții elevilor participanți la studiu completează, în format fizic, un chestionar tematic.

De asemenea, 253 de profesori care predau la clasa a IX-a disciplinele: fizică, chimie, biologie și geografie, precum și 110 profesori care predau limba engleză, completează chestionare tematice, online.

Întregul proces se desfășoară standardizat, conform metodologiei internaționale, administrarea pretestării PISA 2025 realizându-se de către administratori de test instruiți, cercetători din cadrul Centrului Național PISA, la date agreate de comun acord cu școlile.

Datele colectate – răspunsurile elevilor la testele cognitive și la chestionare, precum și cele ale profesorilor vizați, sunt încărcate direct în platforma studiului PISA 2025. Răspunsurile părinților la chestionare sunt încărcate de către personalul Centrului Național PISA, într-o bază de date dedicată, furnizată de Consorțiul PISA, toate datele colectate fiind strict confidențiale.

Codificarea răspunsurilor elevilor la întrebările deschise din testele cognitive și codificarea ocupațională se vor realiza în perioada iunie – august a.c.

Rezultatele etapei de pretestare nu sunt utilizate pentru comparații sau ierarhizări ale sistemelor educaționale, ci numai pentru colectarea de date care să conducă la optimizarea traducerii instrumentelor de testare, la o calitate cât mai înaltă a acestora, la pilotarea procedurilor de implementare ale studiului și obținerea unor informații referitoare la parametrii itemilor care se utilizează în testarea adaptivă.

Rapoartele internaționale ale studiului PISA pot fi consultate pe site-ul www.pisa.oecd.org, iar cele naționale pe site-ul https://www.ise.ro/?s=pisa+2022.

 

Echipa PISA 2025

Publicat pe 23 mai 2024 Evenimente și informațiiISE in actualitate