În mod inevitabil, eficienta Institutului de Stiinte ale Educatiei depinde de mersul general al reformei si de contextul socio-politic subiacent. Asa cum s-a putut constata, ISE dispune deja de suficiente capacitati institutionale si competente pentru a servi drept instrument principal în conceperea, experimentarea, implementarea si evaluarea programelor de reforma. Trei dintre optiunile recente ale Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, respectiv descentralizarea, accelerarea reformei si promovarea educatiei permanente, pun într-o pozitie foarte favorabila ISE si sistemul sau de parteneri din societatea civila. Descentralizarea înseamna, printre altele, noi competente manageriale si capacitatea actorilor sociali de a prelua unele din prerogativele centrale, ceea ce comporta un efort colectiv de formare. Accelerarea reformei nu este doar o decizie politica, ci si un demers de sensibilizare a opiniei publice, de diseminare si explicare a schimbarilor preconizate, proces în care simpla comunicare administrativa si legitimarea prin autoritate (birocratica, politica sau decizionala) nu sunt suficiente. Ca sa nu mai insistam asupra imensei responsabilitati sociale pe care si-a lut-o Ministerul Învatamântului prin metamorfozarea sa în Ministerul Educatiei, Cercetatii si Tineretului: aceasta decizie implica o întreaga schimbare a politicii educationale, respectiv trecerea de la paradigma scolara la cea a educatiei permanente ceea ce, în afara de reteaua aflata în prezent în subordinea directa a Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, comporta noi sisteme de influenta sociala si capacitate de a comunica si angaja celelalte institutii cu valente educative (biserica, armata, structurile asociative, mass-media, întreprinderile, comunitatile locale). Asumându-si raspunderea politica a descentralizarii, accelerarii reformei si monitorizarii educatiei permanente, MECT are nevoie de parteneri si capacitati suplimentare de expertiza, de noi forme de legitimare si mobilizare, capabile sa puna în miscare un sistem care include practic întreaga viata sociala.

ISE este unul dintre partenerii necesari si siguri ai acestui amplu proces. Ca în orice parteneriat, vor fi necesare unele sincronizari si adaptari reciproce, care trebuie sa vizeze nu doar relatiile formale, ci si continutul comunicarii. Între altele, acest parteneriat comporta câteva conditii primordiale:

1. respectarea identitatii domeniului si a specificului activitatii de cercetare - dezvoltare: suprapunerea rolurilor ar duce la anihilarea complementaritatii functionale care este conditia de baza a oricarui parteneriat;
2. asigurarea unui sistem de comunicare si interactiune, centrat pe probleme precise, în rezolvarea carora este necesara atât decizia si raspunderea publica, cât si expertiza si dialogul social;
3. definirea unui program operational (cu termene, responsabilitati, resurse, rezultate asteptate, mod de implementare si evaluare), care sa faca posibila accelerarea reformei;
4. asigurarea coerentei si continuitatii între mesajul politic si transpunerea sa în plan managerial si pedagogic: între altele, aceasta presupune evitarea acelei "duble reforme" caracteristica sistemelor ineficiente ("una se spune, altceva se face");
5. asigurarea complementaritatii si coordonarii în raport cu expertiza internationala: reforma sistemului educativ din România nu trebuie sa se reduca la proiectul finantat de Banca Mondiala sau la cele ale altor parteneri (îndeosebi Uniunea Europeana), ci ar trebui sa fie o întreprindere globala, cu obiective transversale si cu resurse adecvate; cu alte cuvinte, contributiile externe trebuie sa fie integrate unui program preexistent al reformei si nu invers (altfel, reforma devine o simpla aditionare de proiecte punctuale).

Toate tarile industrializate dispun de institutii specializate care sa asigure aceasta functie de inovare si dezvoltare a sistemului aducativ. În Suedia, Finlanda, Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Slovenia si Republica Ceha se foloseste denumirea de Agentie Nationala de Dezvoltare a Educatiei. Cele mai multe tari (Franta, Danemarca, Japonia, Lituania, Spania, Portugalia, Croatia, Grecia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Ungaria, China) definesc acelasi rol prin institute nationale ale educatiei afiliate ministerelor învatamântului. Altele, în sfârsit, recurg la mai multe centre specializate (curriculum, evaluare, management, didactica, educatia adultiilor), dependente de autoritatile locale (Germania, Elvetia, Canada, Australia) sau de marile universitati (SUA, Belgia, Italia, Polonia, Estonia). Indiferent care este denumirea adoptata sau relatia cu ministerele învatamântului, un lucru este cert: pe masura ce problematica educatiei devine mai complexa si intereseaza un public tot mai larg, este nevoie din ce in ce mai mult de expertiza si formare în acest domeniu.

Aceasta nevoie de expertiza este accentuata de noile evolutii europene consecutive Strategiei de la Lisabona (2000) când, pentru prima data, educatia si formarea profesionala, au fost desemnate ca prioritati ale politicilor europene. De atunci, îndeosebi în domeniul VET (Procesul Copenhaga) si în învatamântul superior (Procesul Bologna), tarile membre si tarile candidate s-au angajat într-un proces de armonizare si reflectie comuna asupra politicilor educationale.

ISE participa la aceste demersuri îndeosebi prin Observatorul National, Centrul National de Resurse privind Consilierea si retele asociate grupurilor de lucru initiate de UE (învatarea permanenta, educatia adultilor, competentele de baza, educatia cetateneasca). Racordarea la aceste procese, alaturi de alte institutii publice specializate Centrul de Dezvoltare VET, CNC, SNEE), reprezinta o oportunitate dar si o provocare pentru activitatea ISE.

În prezent, activitatea ISE cuprinde patru mari probleme:

1. Evaluarea impactului extinderii duratei învatamântului obligatoriu

Acest program are în vedere sensibilizarea si formarea actorilor implicati în generalizarea învatamântului de 10 ani (profesori, directori de scoli, inspectori, elevi si parinti), precum si evaluarea impactului acestei decizii majore. Concret, s-au desfasurat activitati de cercetare-actiune si interviu cu peste 5000 de participanti, în toate cele 41 de judete ale tarii. Participantii au identificat problemele implementarii si au propus masuri de ameliorare. O activitate importanta a acestui program a fost cea de explicitare / asumare a masurilor de reforma, astfel încât participantii sa devina actori activi si constienti.

2. Dezvoltarea învatamântului rural din România

În continuarea studiului amplu realizat la sfârsitul anilor " 90, acest program urmareste sa propuna solutii privind dezvoltarea învatamântului rural din România, în coniventa cu proiectul co-finantat de Banca Mondiala. În acest scop, au fost organizate doua scoli-pilot în judetele Giurgiu si Ilfov (cu sprijinul UNICEF) si se implementeaza conceptul de "zona educationala prioritara"(ZEP). Sunt propuse interventii la nivelul curriculum-ului, managementului si formarii personalului didactic. Acest program se va finaliza si cu propunerea unui set de indicativi pentru gestionarea sistemului de învatamânt, utilizând si alte situatii decât ZEP.

3. Dezvoltarea calitatii în învatamântul românesc

În contextul aderarii la UE si al exigentelor Planului National de Dezvoltare, calitatea învatamântului este principala prioritate. Este vorba aici atât de calitatea serviciilor educative (echipamente, dotari, infrastructuri, procesele de predare-învatare-evaluare), cât si de calitatea produselor (nivelul performantelor academice, insertia sociala si profesionala a absolventilor, participarea sociala si civica). Acest program se va finaliza cu o Strategie Nationala de Dezvoltare a Calitatii în Învatamânt. Anumite aspecte ale acestei strategii (managementul si guvernarea în învatamânt, formarea continua a profesorilor, metodele de predare-învatare, noile tehnologii, consilierea si orientarea) vor fi aprofundate prin proiecte specifice, implementate de ISE.

4. Educatia româneasca la început de mileniu. Conditii si provocari

Aceasta ancheta pe esantion national are ca scop identificarea principalelor probleme educationale cu care sunt confruntati profesorii si învatatorii din scolile românesti (ex. violenta, consumul de droguri, dezinteresul civic, etc.). Vor fi folosite în acest sens metode cantitative (ancheta) si metode calitative (focus-grupuri, cercetare-actiune).

Participantii vor defini aceste probleme educationale (incidenta, cauze, efecte asupra vietii scolare) si vor propune metode de rezolvare. Un rezultat major al acestui proiect va fi definirea unui sistem de actiune privind climatul scolar, etosul pedagogic si relatiile interpersonale (ceea ce se numeste "hidden curriculum"). Se va face astfel o distinctie între problemele rezultate din conditiile sociale si morale de ansamblu (ex. violenta sociala si violenta simbolica existenta în mass-media) si problemele scolare propriu-zise (ex. formele incipiente de violenta, precum si amenintarea, persecutia sau marginalizarea). Aceste fenomene vor fi interpretate din perspectiva Conventiei ONU privind drepturile copiilor.

Aceste patru programe reprezinta prioritatile ISE pentru perioada 2003-2005.